craciunul

     Din toate sărbătorile ce ne sunt date, cea mai frumoasă pentru mine este şi va rămâne Crăciunul. Nu aştept nici o altă sărbătoare cu atâta bucurie, pentru că simt că aceasta este sărbătoarea familiei întregite şi a obiceiurilor din moşi strămoşi.

In casă se simte miros de cozonaci şi prăjituri pe care le vom împărţi cu colindătorii, căci in Ajun de Crăciun casa ni se umple de colindători.

Când sunetul colindelor se stinge şi noaptea coboară, aştept şi eu la fel ca toţi copiii din lume, ca pe drumul nins de lună să sosească şi la casa noastra Moş Căciun.

Bradul il aşteapta şi el, împodobit, plin de lumini şi de globuri sclipitoare. Pe masă, mama a pus trei lumânări şi le-a aprins. Lumina lor caldă ne învăluie şi în casă se aşterne liniştea.

Avem cu toţii răgaz să privim steluţele de gheaţă pe geam, să le topim şi să vedem prin ferestre luminile sărbătoresti aprinse pe străzi. Au părinţii răgaz să-mi spună poveşti despre cum petreceau ei Crăciunul când erau copii, iar mie îmi place aşa de mult să-i ascult...

Comentarii

Postări populare