craciunul

  TEMA                                                         CRACIUNUL


eu in ziua de craciun am stat cu familia,vorbind, razand.  .

Când sunetul colindelor se stinge şi noaptea coboară, aştept şi eu la fel ca toţi copiii din lume, ca pe drumul nins de lună să sosească şi la casa noastra Moş Căciun.
Bradul il aşteapta şi el, împodobit, plin de lumini şi de globuri sclipitoare. Pe masă, mama a pus trei lumânări şi le-a aprins. Lumina lor caldă ne învăluie şi în casă se aşterne liniştea.
Dar Crăciunul înseamnă pentru mine mai mult decat brazi împodobiti, lumânări aprinse, miros de cozonaci şi mere coapte. E o sărbătoare sfântă, căci în noaptea de Crăciun, Dumnezeu s-a născut ca om, in Betleem. În această seară, binecuvantarea sfântă se revarsă peste lume, iar îngerii cântă toţi cu bucurie: « Domnul e pe pământ ! ». Atmosfera e aşa de sărbătorească pentru că oamenii, cerul şi pământul slăvesc minunea Naşterii Mântuitorului.
Şi mai este Crăciunul şi sufletul cald al mamei, al părinţilor, al celor dragi, care ne luminează tot anul. Este bunătatea, speranţa renăscută. Este pace şi înţelegere

Comentarii

Postări populare